Rugaciunea florilor

*Plăpând ,ghiocelul, ieşind din zăpadă,

Striga: "Tatăl nostru" ,ca lumea sa-l vadă.

"Care eşti in ceruri", şopti floarea-soarelui

Şi-un val de lumină căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul ,când vântul îl mană

Şi-i scutură roua "Sfinţească-se"- ngână.

Când " numele-Ţi " spune trist ochiul-de-bou

Nu ştiu de-a fost şoaptă sau numai ecou.

Albastră ca cerul ,o nu-mă-uita

Spune: "Ĩmpărăţia să fie a Ta".

"Si facă-se voia" Suspin-o camee

Călcată-n picioare pe alba alee.

Când nuferii-n lacuri văd stele că sunt,

Şoptesc: "Cum e-n ceruri aşa pe pămant."

Si grâul, când moara vuieşte intr-una

A zis: "Pâinea noastră cea de totdeauna".

Iar nalba si gura -de-leu, amândouă,

La fel, rugătoare, răspund: "Da-ne-o nouă!"

Cu gândul la fluturi stau rozele-n glastre

Şi spun: "Iartă noua Greşelile noastre".

"Precum noi iertăm greşiţii", încet,

Răspunde garoafa, uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba Fecioarei cinstite,

Şoptesc: "Nu ne duce pe noi in ispite".

Iar spinii, ce-odată Marturii- Ii purtară

"Si ne izbăveşte de rele" - oftară.

Si vântul porneşte ecoul divin,

Cu freamăt, pădurea răspunde: "Amin!".

~~Alfred Mosoiu~~